Integritate

Integritate

Procedura Whistleblowing reglementează modalitățile de primire, de examinare și soluționare a raportărilor, drepturile și obligațiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informații privind încălcări ale legii, măsurile de protecție a acestora, drepturile persoanelor vizate, precum și obligațiile Raficon Trade SRL pe parcursul desfășurării procedurii.

Situații care fac obiectul notificării

Niciun angajat sau colaborator nu ar trebui să accepte încălcări ale legii produse de superiorii, subordonații, colaboratorii sau partenerii de afaceri. Angajații și colaboratorii sunt solicitați să întreprindă demersuri de eliminare a situațiilor de încălcare a legii.

Fiecare angajat și colaborator este autorizat să facă raportări, inclusiv anonime, pentru încălcări ale legii observate sau suspectate.

Sunt luate în considerare inclusiv informații cu privire la încercări de ascundere a acestor încălcări.

Lista precedentă nu reprezintă o enumerare limitativă a situațiilor ce pot fi subiectul raportărilor.

Avertizorii, inclusiv angajații societății, pot să raporteze alte situații care, în opinia lor, formată cu bună-credință, produc sau sunt susceptibile de a produce o încălcare a legii.

Vă rugăm să notați că reclamațiile privind calitatea produselor furnizate de Raficon Trade SRL nu fac obiectul acestui mecanism de notificare.

Metode/canale de raportare

Raportarea poate fi făcută de avertizor în formă orală sau scrisă, anonimă sau declarându-și identitatea și semnată/asumată, utilizând una dintre următoarele metode:

  1. Prin raportare în interiorul Raficon Trade SRL:
  • Ofițerului de Integritate personal sau prin e-mail la următoarea adresă: raportari.integritate@raficon.ro
  • Prin trimiterea unei scrisori către / în atenția Ofițerului de Integritate la următoarea adresă: Raficon Trade SRL, Aleea Industriilor nr. 2, Buzău, Biroul de integritate.
  • Prin canalul de comunicare extern ce garantează anonimitatea și confidențialitatea: accesând formularul de sesizări la adresa https://whistleblowing.raficon.ro/ .
  1. Prin raportare în afara Raficon Trade SRL, în cazul în care niciunul dintre canalele de raportare internă nu este accesibil/funcțional, către autoritățile și instituțiile publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență, către Agenția Națională de Integritate și/sau către alte autorități și instituții publice cărora Agenția le transmite raportările spre competentă soluționare.

Pentru claritate și pentru eficiența procedurii, raportarea trebuie să conțină suficiente informații, capabile să răspundă cel puțin la următoarele întrebări:

Unde? – numele societății la care se referă raportarea. Dacă este posibil, se vor oferi locații suplimentare ce au legătură cu suspiciunea raportată ori cu încălcarea legii sesizată.

Cine?– orice dată/informație cunoscută de persoana ce face raportarea, care identifică persoana vizată de raportare sau care are legătură cu raportarea. Informațiile referitoare la facilitator/facilitatori ori la alte persoane care ar putea susține/confirma cele raportate, care au fost martor/i la faptele ce fac obiectul raportării sau care sunt/pot deveni persoane vătămate/afectate de situația/încălcarea raportată.

Ce?– o descriere a evenimentului/încălcării legii, cu toate informațiile, documentele sau evidențele pe care se sprijină raportarea, dacă au legătură cu încălcarea legii produsă/care urmează să se producă.

Când? – data evenimentului și/sau perioada în care s-a desfășurat încălcarea legii sau orice alte date calendaristice relevante care pot facilita plasarea în timp cât mai precisă a momentului când actul/fapta a avut/urmează să aibă loc.

Cum? – prin ce mijloace, unelte sau sisteme a fost săvârșită încălcarea legii.

De ce?– de ce, în convingerea avertizorului, a comis persoana vizată încălcarea legii și dacă, respectiv de ce, se consideră prejudiciat avertizorul și/sau Societatea și/sau persoana vătămată prin încălcarea legii.

Următoarele situații trebuie raportate:

 

  • încălcări ale legii, în sensul Legii nr. 361/2022 și ale procedurii;

Fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune ce constituie nerespectări ale dispozițiilor legale, care privesc domenii cum ar fi:

  • achizițiile publice,
  • serviciile, produsele și piețele financiare,
  • prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului,
  • siguranța și conformitatea produselor,
  • siguranța transportului,
  • protecția mediului,
  • protecția radiologică și siguranța nucleară,
  • siguranța alimentelor și a hranei pentru animale,
  • sănătatea și bunăstarea animalelor,
  • sănătatea publică,
  • protecția consumatorilor,
  • protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice,
  • încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene;
  • încălcări referitoare la piața internă, menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților.

Contactează-ne

Pentru mai multe detalii despre produse, vă rugăm să ne contactați.
Sună: 0745 581 716Call: +40 745 581 716 Appeler : +212 661 538 316
Raficon
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.